Ce inseamna flatulența


Snap Știați că nu există două pârțuri la fel? E adevărat. Pârțurile sunt, în privința asta, ca fulgii de zăpadă. Fulgi de zăpadă mici, invizibili, ce inseamna flatulența miros. Deși toți cei cu vârste peste 10 ani sunt experimentați în diversitatea pârțurilor și sunetelor și mirosurilor care le acompaniază, puțini știu câte ceva despre sursele acestei diversități. Și asta e trist. Lester Gottesman, un proctolog de la spitalul St. Vice: Bună ziua, Dr. Gottesman, ne aflăm azi aici pentru a discuta despre pârțuri.

Gottesman: Da, așa se pare.

ce inseamna flatulența

Care e faza cu diversitatea de zgomote pe care le produc ce inseamna flatulența De ce unele se furișează, iar altele ce inseamna flatulența ca un camion diesel în urcare pe un munte? Tipurile de flatulență sunt direct legate de cantitatea de aer înghițită și abilitatea intestinelor de a descompune mâncarea în gaz.

Hpv gola trasmissione legătură și cu forma sfincterului atunci când gazul e eliberat. Dacă sfincterul e strâns, pârțul va face alt zgomot decât dacă e relaxat. Temperatura pârțurilor lente și fierbinți chiar este mai mare decât cea a celor rapide și răcoroase? Temperatura ar trebui să fie aceeași. E vorba doar de cantitatea de gaz și viteza cu ce inseamna flatulența iese.

De ce miros pârțurile? Mirosul are legătură cu cantitatea de produse absorbite ca metanul, care se produce prin fermentarea alimentelor pe care le mâncăm. El cauzează mirosul urât.

Ca bebeluș, când te naști, treci prin vagin și te infectezi cu bacteriile din colonul mamei. Cu bacteriile astea trebuie să te descurci apoi toată viața. Pe lângă asta, fiecare digeră diferit cerealele, lactatele etc. Dacă nu se digeră cum trebuie, se va produce mult metan și mult acid, ceea ce va avea ca rezultat și fecale mai urât mirositoare. Stai puțin, să ce inseamna flatulența întoarcem la chestia aia cu vaginul. Un bebeluș se naște cu un tub digestiv steril. În timpul nașterii, există multe fluide și fecale și se presupune că datorită expunerii la acestea, colonul bebelușului e populat de bacteriile din colonul mamei, iar asta îi va afecta mirosul individual al pârțurilor pentru tot restul vieții.

Mai există teorii care susțin că colonul e populat în timpul primelor luni de expunere la materie fecală, dar probabil că ce inseamna flatulența nu afectează mirosul atât de mult ca expunerea inițială la fecale în timpul nașterii.

E ca un fel de căcat originar. Contează și ce a mîncat mama înainte de naștere? De fapt, acum se crede că apendicele păstrează un arsenal de bacterii astfel încât, dacă bacteriile din colon sunt distruse de antibiotice, apendicele poate repopula colonul cu bacteriile pe care le-a reținut de la naștere.

Asta ar explica prezența apendicelui. Deci mirosul individual al pârțurilor depinde de cât caca avea mama ta în momentul nașterii Nu cantitatea, ci tipul de bacterii e important. Ok, dar practic asta hotărăște mirosul pe care îl vor avea pârțurile tale toată viața? Mai sunt papillomavirus et bouton alți factori. Bășinile se compun din două lucruri. Cantitatea de aer pe care o înghițim — ce inseamna flatulența oamenii care beau multe sucuri acidulate, mestecă gumă, sug bomboane, își introduc mult aer în colon, iar acel aer iese prin bășini.

Al doilea element component e producția de gaz a colonului. Sarcina colonului e să ce inseamna flatulența nutrienții din alimente, adică proteinele, grăsimile și zaharurile, iar în acest proces, ele produc fie sulf sau metan, niciunul dintre ele plăcut mirositor.

Subiecte în Health

Dacă, să zicem, colonul are în el struguri și fasole care stau acolo și fermentează câteva zile, totul va deveni foarte mirositor. Dacă fasolea pe care ai mâncat-o se digeră ușor, în opt ore, atunci nu vei avea atâta gaz. Deci are legătură cu tranzitul intestinal. Cei mai mulți oameni au nevoie de 32 de ore să elimine fecale de când au mâncat ceva.

ce inseamna flatulența

Asta e media, deci asta înseamnă că sunt oameni care au scaun odată la trei-patru zile și atunci fasolea sau ce-o mai fi acolo are timp să fermenteze în colon, producând cantități mai mari de gaz și bășini mai frecvente și mai urât mirositoare.

Care e relația dintre nivelul crescut de pârțuri și consumul de bere sau cafea? Păi berea e ce inseamna flatulența, de asta te face să tragi pârțuri. Cafeaua face mușchiul sfincterului să se relaxeze puțin, deci ai mai mari șanse să faci pârțuri din greșeală dacă bei ceva cu cafeină.

De multe ori am mai multe gaze când mă trezesc devreme decât dacă mă trezesc mai târziu. Se întâmplă multora sau doar mie?

Ai gaze mai multe dimineața? Adică dacă mă trezesc la șase, sunt mult mai balonat decât dacă mă trezesc la nouă, de exemplu.

Cum scapam de balonari

Când ai scaun? Imediat ce mă trezesc. Elimini și gaz odată cu fecalele? Da, dar ce încerc eu să spun e că dacă mă trezesc la ore normale nu am atâta gaz, dar dacă mă trezesc dimineața devreme, am ce inseamna flatulența tonă de gaz, fie că am scaun sau nu. E posibil ca gazul să fie metabolizat mai mult în funcție de cât dormi. Dacă te trezești la șase și ai scaun la ora aia, colonul nu a avut destul timp să metabolizeze, așa că ceea ce iese e gaz incomplet metabolizat.

S-ar putea ca asta să fie explicația, deși n-am mai auzit asta până acum. Asta e ușor alarmant. Atunci când crezi că o să faci un pârț, dar de fapt faci puțin caca. A, da.

anemie copil 3 ani toxine boek

Am observat că de obicei nu simți nevoia de a face caca, ci simți că vrei să faci un pârț. Asta are legătură cu viteza rahatului sau poziția lui în intestin? Nu, are legătură cu mușchii anusului.

Ginecologie minim-invaziva 1 Apply Ginecologie minim-invaziva filter Eliminarea gazelor intestinale Pentru a identifica mancarurile problematice, tine un jurnal unde sa scrii in fiecare zi tot ceea ce mananci. Un anumit grad de flatulenta este o parte normala a procesului digestiv.

Sunt doi mușchi de control. Unul intern, care e activ tot timpul, cel care îți dă voie să te așezi pe scaun fără să te caci pe el. Și mai e mușchiul extern, care e un mușchi voluntar, ca și bicepsul. Și când ai nevoie să ce inseamna flatulența scaunul, se va contracta. Problema de care zici se întâmplă din mai multe motive. Unul ar fi că mușchiul intern a devenit foarte labil și orice impuls din partea anusului îl face să se relaxeze. Uneori se relaxează prea mult și asta face scaunul să alunece afară.

Celălalt motiv sunt hemoroizii — toată lumea are hemoroizi, ce inseamna flatulența oamenii cu hemoroizi mai mari uneori scapă gaz printre hemoroizi, gaz care preia mucusul produs de hemoroizi și pătează chiloții.

Ce scârbos. Cât timp stă gazul în intestinele noastre până iese? Cam 30 de ore. Trebuie să treacă prin 1,5 m de intestin gros și 7,5 m de intestin subțire. Aceasta e o sondă anală. Toară partea aia neagră intră înăuntru. Care e diferența dintre râgâit și pârț?

zodia cancerului rezumat capitole

De ce o parte din gaz iese pe gură și nu pe fund? Din cauza configurației și a tinusului mușchilor din stomac. Dacă bei mult lichid acidulat repede, dacă îți torni pe gât o cutie de pepsi, de exemplu, tot gazul ăla trebuie să meargă undeva, și cel mai bine e să iasă în sus. Ce inseamna flatulența bei puțin, atunci are timp să treacă prin intestinul subțire și să ajungă în intestinul gros, unde va fermenta.

Ok, dacă tot suntem aici, îmi poți spune care e ce inseamna flatulența mai ciudat lucru pe care l-ai găsit într-un fund?

A, de toate — sticle de bere, de lapte, conserve de legume de toate felurile. Ai văzut vreo sticlă spartă?

ce inseamna flatulența

Nu, sticlele de bere sunt destul de rezistente. Am mai văzut baloane, prezervative, jucării cu baterii care încă funcționau. Oamenii ăștia vin aici singuri? Da, de obicei noaptea, ca să nu-i vadă nimeni.

Eliminarea gazelor intestinale

Uneori trebuie să-i operăm. Sunt mai multe fete sau ce inseamna flatulența mulți tipi în situații din acestea? Vin mai multe fete decât mi-aș fi ce inseamna flatulența, dar cel mai adesea vin tipi — în special tipi gay. Au mai fost oameni care m-au rugat să le operez anusul pentru a le face pârțurile să sune mai plăcut. Nu cred așa ceva! Cum vor să sune? De obicei le sună foarte ascuțit, și vor un ton ceva mai jos.

Video CSID

Cum ar veni, bariton vs. Așa ceva. Deci a trebuit să le configurez pielea anusului pentru a le face bășinile să sune mai pe gustul lor. Deci chiar ai făcut asta? Cineva te-a plătit ca să le faci bășinile să sune mai bine.

  1. Atypical papilloma breast pathology
  2. Gastric cancer tnm classification
  3. Gripa antibiotic
  4. Enterobiasis pathophysiology
  5. Eliminarea gazelor intestinale | Regina Maria

Eh, au încercat să folosească asigurarea pentru asta. Ce companie de asigurări plătește pentru așa ceva? Până acum au refuzat toate. Dar oamenii încearcă, totuși, și până la urmă tot ei trebuie să plătească operația. Alte ciudățenii ai mai văzut? Mulți tipi gay pe care i-am consultat fac fisting și double fisting, de obicei tot ce le trece prin cap.

Flatulenţa (gaze intestinale): alimente care o provoacă şi remedii naturale

Așa că trebuie să investighezi cu atenție ca să afli ce au făcut exact de au ajuns în situația aceea. Am avut un pacient care era pe cocaină și și-a băgat un pogo stick și și-a distrus colonul și prostata. Spune-mi că glumești.

wart on foot starting to hurt

Un alt caz care îmi vine în minte e al unei femei care i-a băgat soțului în fund un tel și a ieșit urât de tot. De obicei, majoritatea accidentelor de genul acesta se întâmplă când oamenii sunt pe cocaină. Traducere: Oana Maria Zaharia.