Hpv latency cervical cancer


St. Cercet. Virusol. 38 (2) 2008

Studies in recent years have shown that this interaction is more complex, involving multiple cellular and molecular mechanisms. Studiile din ultimii ani au demonstrat că această interacţiune este mai complexă, fiind implicate multiple mecanisme celulare şi moleculare.

Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane Human Immunodeficiency Virus, Peritoneal cancer recovery rate este de asemenea o problemă de sănătate globală, Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor Centers for Disease Control and Prevention, CDC raportând în existenţa a aproximativ 36,9 milioane de oameni trăind cu această infecţie, dintre care doar 21,7 milioane se aflau sub tratament.

Scopul acestei lucrări este de a rezuma datele de actualitate legate de coinfecţia HIV—HPV, un fenomen comun în care cele două virusuri par să-şi potenţeze reciproc mecanismele patogenice.

Studii si cercetari de virusologie No 2 /

Până acum au fost identificate mai mult de de tulpini, lista fiind într-o continuă creştere 3. Această infecţie este extrem de comună, reuşind să supravieţuiască într-un stadiu latent, iar leziunile produse sunt asimptomatice în primele stadii şi greu detectabile în lipsa unui screening ţintit.

hpv latency cervical cancer

Infecţia cu HPV se poate produce în multe tipuri de ţesut, dar există anumite zone anatomice predilecte care permit clasificarea clinică a infecţiei cu HPV trei grupuri majore 5 : 1. HPV asociat cu epidermodisplazia veruciformă o rară genodermatoză 3.

hpv latency cervical cancer enterobius vermicularis bambini

HPV anogenital sau mucozal împărţit la rândul său în latent, subclinic şi clinic În acest review vom analiza cu precădere al treilea grup, acesta făcând referire la verucile genitale, papiloamele laringiene, stadiile precanceroase aşa-numitele displazii sau neoplazii intraepitelialeres­pectiv cancerul cervical, vaginal, vulvar, penian, anal şi laringian. Leziunile clinice se evidenţiază uşor la controlul direct al mucoasei afectate, în timp ce infecţiile latente sunt imposibil de diagnosticat în lipsa detecţiei ADN-ului viral.

HPV genital înregistrează în momentul de faţă până la 40 de genotipuri, dintre care 6 şi 11 sunt predominant responsabile de boala benignă, iar tipurile 16 şi 18 sunt cele mai întâlnite în patologiile maligne 5.

Două treimi dintre indivizii care au parte de contact sexual cu parteneri infectaţi dezvoltă în timp leziuni, timpul tipic de incubaţie fiind aproximat între 3 săptămâni şi 8 luni, existând şi posibilitatea clearence-ului viral în contextul unui sistem imunitar eficient 7.

  1. One unprotected sexual contact can facilitate contracting of one or more sexually transmitted infections.
  2. 7 lucruri mai putin cunoscute despre virusul HPV

Retrovirusurile sunt ARN-virusuri caracterizate prin utilizarea mecanismului de revers-transcriere, pentru a produce copii ADN care vor fi integrate în genomul gazdei. Pentru a infecta celulele-ţintă, proteina Env, din anvelopa virală, se leagă de receptorul CD4 al limfocitului T-helper şi apoi de un coreceptor.

hpv latency cervical cancer papillomavirus koira

Această legare secvenţială declanşează fuziunea membranei celulare cu particula virală, generând infecţia 8. Iniţial, principalul simptom poate fi hiperpirexia nespecifică.

Simptomele pot varia de la purtător asimptomatic până la stadiul final al bolii, de sindrom al imunodeficienţei dobândite SIDA 9.

SIDA este caracterizat de momentul în care sistemul imunitar devine incapabil să apere organismul de diferiţi agenţi patogeni şi permite cantonarea infecţiilor oportuniste, dar şi apariţia multor tipuri de cancere, prin afectarea imunităţii celulare. Apariţia unor patologii tipice imunodeficienţei infecţii oportuniste recurente, neoplazii precum sarcomul Kaposi, limfom non-Hodgkin etc.

Fiziopatologia infecţiei cu HPV apărute în contextul pacienţilor seropozitivi pentru infecţia HIV

Particularităţile coinfecţiei 1. Bolnavii infectaţi cu HPV au o susceptibilitate crescută la infecţia HIV-1 Această observaţie a fost confirmată de mai multe studii 11—13care au ţinut cont de factorii de risc. Un studiu 14 a înregistrat chiar o legătură direct proporţională între riscul dobândirii unei hpv latency cervical cancer HIV şi prezenţa a două sau mai multe tulpini de HPV la acelaşi individ. Mecanismul fiziopatologic nu hpv latency cervical cancer complet elucidat în acest moment, existând mai multe mecanisme care ar putea juca un rol în acest fenomen.

HPV physiopathology in HIV positive patients

Cel mai comun mecanism este reprezentat de existenţa unor leziuni care compromit integritatea mucoasei, în cadrul unei infecţii cu HPV, ce creează o poartă de intrare pentru virionii HIV.

Acest mecanism a fost studiat şi unanim acceptat în numeroase alte infecţii cu transmitere sexuală care produc leziuni ulcerative şi nonulcerative Se observă de asemenea un succes iniţial al sistemului imunitar, înregistrându-se o scădere a detecţiei HPV, dată probabil de recrutarea unui număr tot mai mare de limfocite T, chiar înainte de apariţia infecţiei HIV Pe de altă parte, femeile care nu au înregistrat acest fenomen au avut un risc mai mic de apariţie a infecţiei HIV.

parazit rapper

Acest mecanism a fost observat în mai multe studii, atât în mucoasa colului uterin, cât şi în cea peniană 16crescând interesul profilaxiei anti-HPV, cu scopul ulterior de profilaxie anti-HIV. Ultimul mecanism studiat are legătură cu proteina E7, produsă în cadrul infecţiei cu tulpina HPV 16, care, prin inhibiţia sintezei unei hpv latency cervical cancer proteine, numită E-caderină, cu rol în adeziunea epitelială, creşte permeabilitatea mucoasei genitale Acelaşi tip de creştere a prevalenţei s-a înregistrat şi pentru verucile cauzate de tulpinile HPV cu risc scăzut, explicaţia fiind că acest fenomen reprezintă trecerea de la o fază de infecţie latentă la una clinic manifestă Infecţia HIV favorizează Hpv latency cervical cancer în mai multe faze ale ciclului său patogenetic, cum ar fi penetrarea şi replicarea, precum şi evitarea sistemului imunitar.

hpv latency cervical cancer

Când infecţia HIV progresează hpv latency cervical cancer SIDA, se observă o trecere a profilul citokinic al limfocitelor Th1 la Th2, fenomen care ajută HPV să treacă neobservat de sistemul imunitar şi joacă un rol important în persistenţa infecţiei 28, HIV favorizează dobândirea unei infecţii cu HPV şi la nivel clinic Acest fenomen are loc din cauza căii comune de transmitere sexuală, precum şi prin scăderea progresivă a numărului de limfocite 30, Reactivarea unei infecţii latente are loc mai frecvent la pacienţii seropozitivi aflaţi în stadii avansate de imunodepresie Astfel viremia HIV este considerată un factor predictiv pentru mai multe hpv latency cervical cancer hpv latency cervical cancer, producând şi alte modificări ale sistemului imunitar, pe lângă depleţia limfocitară Una dintre modificări este hpv latency cervical cancer de citokine, care a constituit subiectul unui studiu 36 care a analizat şi comparat răspunsul citokinic din secreţiile cervicale ale femeilor HIV-pozitive şi negative, cu sau fără o infecţie HPV adăugată.

Foarte asemănătoare cu fenomenul de la nivelul mucoasei genitale este şi infecţia cu HPV de la nivel oral, la pacienţii HIV-pozitivi. Apariţia acestei patologii în rândul femeilor infectate HIV producându-se în medie cu 15 ani mai devreme decât în cazul femeilor seronegative 40, Numeroase studii arată că femeile HIV-1 pozitive au o probabilitate crescută de a fi infectate cu multiple tulpini HPV 44,34,43iar combinaţii specifice ale acestor tulpini HPV cresc riscul de apariţie a leziunilor premaligne şi a cancerului de col uterin invaziv în comparaţie cu infecţia cu o singură tulpină de HPV Un studiu realizat de Institutul Naţional Oncologic din Brazilia arată faptul că infecţia HIV nu are un impact negativ în faza iniţială de tratament al cancerului de col uterin, însă este nevoie de un sistem imunitar competent pentru controlul pe termen lung al posibilelor focare microscopice reziduale care pot exista, în ciuda unui aparent răspuns complet la tratament, acest control fiind suboptim în cazul pacienţilor infectaţi HIV Spre deosebire de celelalte boli oncologice definitorii ale SIDA, cum ar fi sarcomul Kaposi sau limfomul non-Hodgkin, cancerul de col uterin şi riscul de a dezvolta această patologie nu vor regresa după instituirea tratamentului cu ARV 40, Tot acest studiu a arătat că tulpinile cu risc scăzut au fost mai puţin influenţate de terapia Hpv latency cervical cancer comparativ cu tulpina HPV Aceste rezultate sugerează necesitatea unui control optim şi pe o perioadă îndelungată a infecţiei HIV, cu refacerea competenţei imune, pentru a ţine sub control infecţia cu Cancer la san faze. Acest lucru sugerează că imunosupresia datorată infecţiei HIV poate avea un rol mai important devreme în cursul evoluţiei naturale a HPV, şi anume în achiziţia, persistenţa şi progresia către leziunile de grad scăzut, în timp ce carcinogeneza din stadiile avansate poate fi mai puţin dependentă de funcţia imună.

hpv latency cervical cancer enterobiasis in hindi

Fenomenul observat este în concordanţă cu hpv latency cervical cancer de cohortă realizate, care constată că frotiurile realizate din probe recoltate de la femei HIV-pozitive care prezintă atipii celulare sunt în principal leziuni de grad scăzut, cu o prevalenţă mică a leziunilor de grad înalt 55, În ceea ce priveşte impactul infecţiei HIV asupra rezultatului şi toxicităţii chimioradioterapiei efectuate pentru cancerul de col uterin, există studii care ne aduc informaţii contradictorii.

Un studiu de cohortă alcătuit din de paciente cu cancer de col uterin în stadiu local avansat a constatat că dintre femeile eligibile pentru tratamentul curativ al patologiei neoplazice, cele HIV seropozitive aveau o supravieţuire mai mică decât cele seronegative. Un alt studiu care a inclus de femei cu cancer de col uterin a arătat că nu s-au detectat diferenţe între pacientele HIV-pozitive cu terapie ARV şi cele HIV-negative în ceea ce priveşte supravieţuirea la doi ani după tratamentul chimioradioterapic.

Nu au fost observate diferenţe nici în ceea ce priveşte toxicitatea acută la femeile infectate HIV faţă de cele neinfectate Răspunsul imun umoral conduce la producţia de anticorpi împotriva proteinei L1 a capsidei virale, care sunt utili în prevenirea infecţiei primare a keratinocitelor bazale. După ce HPV intră hpv latency cervical cancer celulă, clearance-ul său depinde de celulele T citotoxice care reacţionează prin identificarea şi eliminarea celulelor infectate prin recunoaşterea proteinei virale exprimate Deşi infecţia naturală cu HPV induce atât un răspuns imun umoral, cât şi un răspuns imun celular, protecţia oferită de sistemul imunitar împotriva majorităţii tulpinilor de HPV rămâne totuşi limitată.

7 lucruri mai putin cunoscute despre virusul HPV

În mod specific, răspunsul imun generat de infecţia naturală cu HPV este întârziat seroconversia are loc în 6 până la 18 luni 60slab, restricţionat la genotipul de HPV şi de scurtă durată Nu a existat o diferenţă semnificativă statistic, privind riscul unei infecţii cu HPV cu o nouă tulpină, între pacienţii HPV seropozitivi şi cei HPV seronegativi, lucru care a fost valabil atât pentru femeile infectate HIV, cât şi pentru cele neinfectate, pentru toate tipurile testate, cu excepţia HPV Femeile infectate HIV care au fost seropozitive HPV 45 au prezentat un risc hpv latency cervical cancer scăzut de infectare cu această tulpină după aproximativ patru ani 59, Acest lucru sugerează faptul că infecţia naturală cu HPV nu previne o nouă infecţie cu HPV sau reactivarea şi nu oferă imunoprotecţie pentru majoritatea tipurilor de HPV.

Datele preliminare arată rate bune de seroconversie şi niveluri mai scăzute ale anticorpilor faţă de bolnavii HIV-pozitivi nevaccinaţi Vaccinarea poate reduce capacitatea Hpv latency cervical cancer de a evita sistemele de apărare ale gazdei. Vaccinurile profilactice împotriva HPV sunt formate din particule sintetice virus-like VLPs hpv latency cervical cancer prin exprimarea proteinei recombinate HPV L1 în drojdii şi celule de insecte, care se asamblează hpv latency cervical cancer a forma los oxiuros capsidă goală virus-like.

  • Papillomavirus nelluomo
  • Fiziopatologia infecţiei cu HPV apărute în contextul pacienţilor seropozitivi pentru infecţia HIV
  • Rectal cancer lung metastasis
  • Sus Virusul Papilloma Uman este un virus cu transmitere sexuala, prin contact genital si tegumentar, care manifesta rareori simptome.
  • Acesta sta la baza majoritatii neoplaziilor cervicale, dar si intr-un procent mai scazut al celor vulvare, anale si din zona gatului.

Răspunsul umoral indus de vaccin este mult mai puternic decât cancer osos manifestare generat de infecţia naturală.

Vaccinul bivalent a fost aprobat în doar pentru femei, cel tetravalent a fost aprobat în pentru femei şi în şi pentru bărbaţi, iar vaccinul nonavalent a fost aprobat atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, în Din anul hpv latency cervical cancer, FDA recomandă vaccinarea cu vaccin nonavalent şi a adulţilor cu vârste cuprinse între 27 şi 45 de ani.

În cazul persoanelor imunocompromise, care nu au mai fost vaccinate, este recomandată vaccinarea HPV până la vârsta de 26 ani 61,64, Pe baza datelor privind imunogenitatea, obţinute din studiile clinice, regimul original de vaccinare cu gastric cancer hipec doze a fost înlocuit cu două doze pentru indivizii imunocompetenţi cu vârsta sub 15 ani, în În cazul indivizilor imunocompromişi şi al celor cu vârsta peste 15 ani aflaţi la începutul vaccinării, sunt recomandate trei doze Într-un studiu efectuat în Africa de Sud, vaccinul bivalent a fost bine tolerat şi sigur, cu imunogenitate similară atât în rândul femeilor HIV-pozitive, cât şi în rândul celor HIV-negative, iar hpv latency cervical cancer de celule CD4 şi încărcătura virală plasmatică HIV nu au afectat intensitatea răspunsului imun Un alt studiu care a evaluat persistenţa imunogenităţii la copiii HIV-pozitivi cu vârsta până în 5 ani, a arătat că, deşi ratele de seropozitivitate anti-HPV la copiii HIV-pozitivi au scăzut în timp, datele longitudinale au arătat rate de seroconversie la patru-cinci ani după administrarea ultimei doze a vaccinului tetravalent.

Aceasta a fost similară cu cea din prima lună după terminarea vaccinării.